povestea lui iisus si a prietenului sau iuda

“Prietenie- potrivire în păreri despre ce este drept şi cinstit; potrivire în intenţii şi fapte; potrivire în gânduri şi idei.” Platon, Definiţii

Au fost odată, de mult, doi prieteni: Iisus şi Iuda.
Iisus era un om luminat. Înţelesese ce se întâmplă cu omenirea. Şi că fusese ales să devină simbol. Cel mai important simbol! Al credinţei în bine. O onoare pentru orice fiinţă omenească ce trece prin viaţă! Un loc de invidiat...
Dar oare îl poţi invidia după ce vezi sălbăticia ‘strămoşilor noştri recenţi’, zugrăvite în imaginile din, de asemenea, inspirata peliculă ‘The Passions of Christ’?
Asta avea în gând şi biata fiinţă pe numele său Iisus. Ştia la ce risc se expunea. Ştia că profeţii nu trăiesc mult şi că, de regulă, mureau în chinuri. Ştia ce o să se întâmple după... Însă hotărârea era luată! Dacă dorea, putea în orice moment să se retragă şi să-şi salveze viaţa. Dar nu a făcut-o.
Hai să mai vedem o dată cum stăteau lucrurile...
Într-un moment în care Ierusalimul, aflat sub ocupaţie romană, stătea pe un butoi cu pulbere, Iisus din Nazareth vorbea mulţimilor din ce în ce mai numeroase despre Calea Binelui şi Adevărului.
« Veniţi de luaţi lumină... »
‘Lumina’, în fapt metafora ideilor, indicaţiilor, informaţiilor. Această lumină era necesară iluminării drumului întunecat pe care oamenii se deplasau, orbeşte.
Pentru un întuneric deosebit. Întunericul minţilor lor. Care începea să se lumineze.
Oamenii îl ascultau şi începeau să înţeleagă, iar lucrurile acestea, noi, nu conveneau castei sacerdotale evreieşti de atunci. Caiafa însuşi, ca mare preot al acesteia, a simţit pericolul reprezentat de Iisus şi l-a vânat...
Iisus era un om obişnuit şi nimeni nu bănuia că în el este învestită puterea de a schimba lumea!
Nimeni, afară de el şi discipolii săi.
Dintre ei, Iuda a fost singurul căruia i s-a adresat folosind cuvântul ‘prieten’ (Matei 26,50).
Într-o zi, aflat în Sinagogă, Iisus a luat sulul pe care erau scrise profeţiile lui Isaia şi a citit cu glas tare
mulţimii:
« Spiritul Domnului este în mine şi sunt trimis să aduc bunele veşti săracilor, să proclam libertate
captivilor, să redau vederea orbilor, să-i eliberez pe cei asupriţi şi să spun tuturor că a sosit vremea când Domnul va salva poporul său ! »
Azi, misiunea lui este îndeplinită. Atunci, însă, credincioşii nu puteau crede ceea ce părea o blasfemie şi au început să vocifereze. Iisus a spus atunci:
« Nici un profet nu este bine primit în ţara lui »
Furioşii l-au urmărit în afara Sinagogii să-l omoare, însă Iisus a dispărut în mulţime.
*
Iisus vorbea despre prietenia cu Dumnezeu spunând că este o prietenie ce-ţi schimbă inima. Vei dori să faci ceea ce doreşte El să faci. Şi că, indiferent unde s-ar întâmpla acest lucru, acolo este şi Împărăţia lui Dumnezeu...
Iisus i-a spus unuia din oamenii de seamă ai societăţii, lui Nicodim :
« Nimeni nu poate vedea Împăraţia lui Dumnezeu dacă nu se naşte din nou! Nimeni nu poate intra în Împăraţia lui Dumnezeu decât dacă este născut din carne şi Duh. »
« Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin Mine! »
Înţelegi?... Trebuie continuat lanţul existenţelor omeneşti (se naşte din nou), izvorâte din crezul în bine (născut din Duh) şi care să urmeze ţelul (Calea, Adevărul şi Viaţa) dezvăluit de Iisus (prin Mine).
În cea din urmă noapte, la celebra cina luată împreună cu discipolii săi, Iisus l-a îmbrăţişat şi sărutat bărbăteşte pe Iuda şi i-a spus: « Du-te şi fă ce ai de făcut »
Cât de naiv trebuie să fii să crezi că Iisus nu a ştiut cu cine se însoţeşte la drum...? Că nu ştia că va fi trădat de Iuda? Crezi că se ascundea? Ăsta era ţelul său? Să devină un soi de martir al trădării prietenului său? Sau că nu puteau fi găsite alte câteva modalităţi de a se lăsa descoperit, decât asta în care prietenul sau să cadă prosteşte? L-ar fi lăsat Iisus? Cel mai bun şi curat suflet?
Să-i meargă sufletul lui Iuda pe veci în Iad, pentru… nimic? Ar însemna că n-am înţeles nimic despre Iisus şi misiunea lui...
Sau, cât de naiv să fii ca să nu înţelegi că Iisus, care era extrem de inteligent, a gândit totul...
Ai încercat vreodată să-l scoţi pe Iuda din ecuaţie? Să-ţi imaginezi evoluţia şi finalul vieţii lui Iisus fără trădare? Ar mai fi fost totul, azi, aşa cum este?
*

Lucrurile oricum erau clar stabilite, însă, de dragul logicii, să verificăm două variante iar mai apoi, prin eliminare, să vedem ce rămâne.
Varianta…1
Capitalul de simpatie de care se bucura în rândul unei părţi a credincioşilor nu mai putea creşte, întrucât devenise un real pericol pentru conducătorii religioşi. Mai devreme sau mai târziu şi-ar fi riscat viaţa, însă fără mare folos. Mort, atât trupeşte cât şi spiritual, nu ar mai fi existat până azi...
Varianta…aleasă:
Sacrificarea în numele Adevărului şi sub semnul Binelui... Crucificarea publică. Regretul şi căinţa.
Învierea. Etern simbol al credinţei...
« Eu sunt oaia cea bună. Îmi dau viaţa pentru oile mele. Nimeni n-o să-mi ia viaţa (spiritul), dar mi-o dau din proprie iniţiativă (trupul). Am puterea să mi-o dau şi puterea de a mi-o lua înapoi (reînvierea spiritului). Porunca asta este de la Tatăl meu ».
Iar când totul s-a sfârşit, a spus :
«S-a împlinit».
Pentru asta avea nevoie de enorm de mult curaj şi determinare! Credinţă şi încredere în ceea ce avea să facă!
Şi un prieten ‘invizibil’ care să termine treaba începută, având cel mai bun alibi posibil!
Te gândeşti la trădare ca alibi ? Da, trădarea ! Să
nu-mi spui că nu a intuit corect ! Sufletul lui Iuda încă nu şi-a găsit pacea nici până în ziua de azi...
Noi, ca beneficiari ai sacrificiului lor, trebuie să le fim recunoscători amândurora!
Şi celui care şi-a pierdut viaţa lumească pentru a deveni spiritual nemuritor, şi celui care şi-a pierdut spiritul rămânând cu viaţa lumească... Aşa cum o fi fost ea...
*

« Du-te şi fă ce ai de făcut !.. » I-a poruncit Iisus... şi Iuda a plecat.
În noaptea cea din urmă, este consemnat că Iisus s-a rugat cum nu a mai făcut-o până atunci.
Pe frunte transpiraţia i s-a transformat în sânge, semn medical întâlnit în urma terorii fizice absolute!
Şi în aceste clipe, Iisus spunea :
« Tată, dacă este posibil, ia de la mine acest pahar al suferinţei. Nu voia mea să se facă, ci voia Ta ! »
Cerea curaj, hotărât fiind să nu cedeze...
L-au arestat, l-au târât în faţa lui Caiafa şi, mai apoi, în faţa procuratorului roman, Pilat din Pont.
Iisus a tăcut când a trebuit să se apere. Pilat, om inteligent, a înţeles determinarea şi nevinovăţia lui Iisus, a încercat să-l cruţe, însă mulţimea, merită amintit de fiecare dată, care a avut de ales între Iisus şi un notoriu hoţ şi criminal, Barabas, a cerut sa fie omorât El, aşa că Pilat, de teama răzmeriţei, a confirmat sentinţa Sanhedrinului (Înalta Curte de Justiţie cu 71 de membri, dar care, în timpul ocupaţiei romane, nu-şi mai păstra decât dreptul să judece în materie religioasă. Totodată, acesteia i se retrăsese şi ius gladii, dreptul de a condamna la moarte!), aceea ca Iisus să fie biciuit şi răstignit.
Cum s-au purtat fiarele dezlănţuite poţi vedea în pelicula pomenită mai sus.Fiind un produs al inspiraţiei, spuneam, zugrăveşte adevărul...
*

Pe drumul spre Golgota, cu crucea în spate, Iisus îi spune Mariei: « Vezi, mamă, am înnoit toate lucrurile ! », iar în timpul răstignirii : « Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac ».
Cum ne-ar fi fost nouă să-L mai urmăm dacă ar fi spus în schimb:
‘Blestemaţi să fiţi pe veci, căci nu m-aţi crezut că eu vă vreau binele, iară voi, în schimb, şi drept recunoştinţă, îmi luaţi viaţa…’
Cam asta meritam ! Te-ai gândit vreodată ?
Pentru că el s-a gândit la tine şi atunci...
Iar când totul se sfârşea, ultimele cuvinte, aşa cum stau mărturie poveştile evanghelice :
« Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Duhul »
Toată atitudinea lui Iisus, de acceptare resemnată, aşteptată chiar, a sorţii, precum şi de sfidare a realităţii morţii, i-a făcut pe toţi cei din jur, care asistaseră la multe execuţii, să exclame: ‘Da, este Fiul Domnului !’ Au înţeles că s-a comis o eroare de proporţii. Şi aceste idei şi temeri au circulat... Şi s-au înmulţit. Şi azi încă îşi găsesc loc regretele!
*

În general, răstigniţii pe cruce trăiau zile întregi. Iisus a murit după 6 ore.
Adevărat este şi faptul că un soldat, sau cineva îmbrăcat în soldat, i-a ridicat lui Iisus la gură, cu suliţa, un burete îmbibat cu un lichid.
Întâmplător sau nu a fost şi faptul că a doua zi era sabatul, ziua în care evreii sărbătoresc, şi nu muncesc. Asta însemna că Iisus trebuia îngropat în aceeaşi zi. Înainte de sfârşitul zilei... Mai ales că, prin tradiţie, după moarte, punerea în mormânt trebuia făcută în aceeaşi zi.
Înmormântarea a fost una rapidă: unsul cu uleiuri, învelitul în giulgiu şi aşezarea pe lespedea de piatră. Tot din piatră era şi bolovanul masiv ce astupa intrarea în mormânt.
*

Femeile credincioase au venit după Sabat, a treia zi, să miruiască şi să parfumeze trupul lui Iisus, socotind, probabil, că îmbălsămarea cadavrului nu fusese făcută cum trebuie, însă au constatat că bolovanul care astupa intrarea în mormânt era rostogolit şi că trupul lui Iisus dispăruse...
De undeva, de peste stânci, mute de uimire, au auzit cum o voce anunţa Învierea lui Iisus.
O voce de înger, se spune.
*

Mulţi dintre cei care credeau în El au fost dezamăgiţi de acest final brutal. Şi au crezut o vreme că nu El era Mesia pe care-l aşteptau. Pe Mesia îl credeau ca fiind nemuritor, deci viu, pentru a-i ajuta conducându-i pe noul drum…
*

Pentru că trupul lui Iisus dispăruse, însemna că cineva trebuia să fi ‘răpit’ cadavrul... Cineva a luat cadavrul ! Fizic! Iar aceasta ar fi trebuit să fie atent planificat dinainte. Un prieten credincios. Gata şi el de sacrificiu. Al spiritului său, mai exact. Un om care să nu poată fi bănuit vreodată...
« Du-te şi fă ce ai de făcut.... »
Pentru că altfel, credincioşii n-ar fi putut crede într-un mort. Ei cred şi azi în ceva cu adevărat viu : Spiritul lui Iisus !
Tu însă, poţi să înţelegi acum că separarea spiritului de trup era singura şansă ca Iisus să trăiască cel puţin atât cât vom trăi şi noi să-L preţuim! Iisus a murit ca individ, însă pilda, învăţăturile şi dorinţa lui de bine au înviat, renăscând în minţile oamenilor cu fiecare nouă generaţie. Iisus a fost sămânţa binelui şi adevărului. S-a multiplicat în noi toţi ce-l urmăm. Iar Judecata de Apoi este recolta şi curaţirea seminţelor bune de impurităţile rele... Dorinţa lui…
*

Acum, să recapitulăm :
1. Iisus era nu inteligent, ci extrem de inteligent. Poate unul dintre cei mai inteligenţi şi inspiraţi oameni din istoria omenirii.
2. Să nu percepi inteligenţa ca nivel de cultură, de cunoştinţe variate sau pricepere universală la orice, ci mai degrabă ca pe o putere de a analiza şi de înţelegere împinsă chiar spre o prevedere în viitor.
3. Ştia foarte bine ce se întâmplă în lume şi direcţiile greşite spre care aceasta se îndreaptă, dezbinată fiind.
4. Ştia că a răspândit informaţiile sale destul de multor discipoli şi credincioşi, pentru ca aceştia să o poată continua şi după ce El nu va mai fi.
5. Aceste informaţii se găseau precum un braţ uriaş de vreascuri care, pentru a lumina, trebuiau aprinse.
6. Ca om, ştia foarte bine riscul total la care se expune şi calea fără de întoarcere pe care se angajase.
7. Ştia despre crucificarea sa iminentă !
8. Ştia despre faptul că trupul său neînsufleţit va fi folosit de către oponenţii săi drept un bun motiv de batjocură, de luare în derâdere, şi acest lucru ar fi compromis întreaga sa, de către Domnul, încredinţată misiune.
9. Ştia că se va specula dispariţia trupului său ca fiind înfăptuită de către unul din discipolii săi credincioşi.
10. Ştia că populaţia contemporană lui încă aştepta şi accepta minuni şi miracole, trăind în spiritul lor.
11. Ştia că discipolii săi trebuie şi ei sprijiniţi moral prin această reapariţie pentru a crede cu şi mai multă tărie în El şi în ceea ce aveau de transmis mai departe.
12. Trebuia să găsească pentru această ‘mutare’ pe cineva de încredere, un prieten.
13. Acesta trebuia să fie ultimul posibil de bănuit.
14. Şi atunci l-a îmbrăţişat, luându-şi rămas bun,
l-a sărutat mulţumindu-i şi i-a spus : « Du-te şi fă ce ai de făcut… », după care s-a rugat într-un fel în care nu o mai făcuse până atunci...
15. Şi Iuda l-a denunţat, autodemascându-se în mod evident, mergând după arginţi, la Caiafa, şi venind apoi în faţa discipolilor şi indicându-l pe Iisus soldaţilor!

Acum, dacă tu încă mai credeai că omul, tâmplarul din Nazareth, Iisus, cel bătut cu atâta cruzime şi sălbăticie, flagelat (un supliciu înspăimântător executat cu lanţuri de fier terminate cu bile cu plumbi, flagra, care sfâşie nu numai pielea, ci şi carnea) şi mai apoi răstignit pe cruce, cea mai teribilă şi cea mai crudă dintre pedepse, după spusele lui Cicero, pluteşte pe nori, de 2000 de ani, de atunci şi până azi, undeva în Rai împreună cu Domnul, stând de vorbă sau plictisindu-se şi că de acolo mai trage câte o privire cu reproş înspre noi, sincer îţi spun, te-ai înşelat...
Spiritul său, ţelul său, crezul său, exemplul sacrificiului său, ceea ce este memorabil şi folositor pentru toţi cei care i-au urmat în drumul spre înainte, vezi clar că este cât se poate de viu !
Tu ai fost învăţat că totul a pornit de la trădarea lui Iuda. Hai să vedem şi ce ne spune limbajul.
Pentru asta încarcă-ţi în memorie scena în care poporul a avut de ales între a oferi viaţă sau moarte lui Iisus sau lui Barabas. Şi poporul, peste Pilat, peste credinţă, peste toate, a ales.
Poporul...iudeilor se numea, şi el L-a trădat de fapt !
*

« Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac ! »
Tată...? Dar... « Dumnezeu este în noi » !
Da, nouă celor ce i-am urmat, nouă celor de până azi, Iisus ne cerea să iertăm. Pe ei, cei de atunci... De fapt, pe aceiaşi noi, cei de atunci şi de azi!

*

Sper că de câte ori vei citi sau reciti cărţi, ori vei vedea şi revedea filme despre Iisus, când vei auzi că « redă văzul orbilor », tu să înţelegi “deşteptarea” animalelor şi transformarea acestora în oameni culţi, inteligenţi, civilizaţi, iar când vei auzi « sculat din morţi » să înţelegi ‘reîncarnarea’ spiritului, şi a cunoştinţelor pentru cei ce vin după!
Iisus a fost primul care a arătat drumul drept pe calea adevărului şi bunătăţii, linia ce separă binele de rău...
Şi încă ceva, comunicarea lui Iisus cu Dumnezeu să nu ţi-o imaginezi niciodată că era una propriu-zisă, de genul stat de vorbă pe un nor, auzirea unor voci ori întâlniri imateriale.
Ci cu siguranţă o relaţie de cunoaştere treptată, de înţelegere... de revelaţie. De inspiraţie! Aşa cum au venit, de dincolo de cortina gândurilor, toate inspiraţiile care ne-au adus până la nivelul de dezvoltare la care suntem astăzi.

*


Bucurându-se în faţa lui Iisus răstignit, Caiafa, semeţ, triumfa:
« Ai spus că poţi distruge templul şi îl poţi reface în trei zile, şi acum tu nu te poţi da jos de pe cruce! »
Oare la construcţie, la pietrele aşezate una peste alta se referise Iisus?
Templul distrus nu putea oare mai curând să însemne vechea credinţă păstorită de Caiafa?
Noul templu, construit în trei zile, nu putea fi oare noua credinţă, creştinismul?
Iar cele trei zile? De ce nu una sau cinci sau douăzeci şi cinci? Să fi fost oare cele trei în care ne mai putem aminti direct evenimentele trecute? (« Orice minune ţine trei zile », sau cel puţin dispare din orizontul de preocupări. ) Ar însemna că după trei zile de la cel mai memorabil eveniment care a şi rămas până azi în memoria noastră, răstignirea lui Iisus, deci ceea ce a fost înainte, să se fi uitat. Vechea credinţă. Templul...

*


Unul dintre hoţii răstigniţi de o parte şi de alta lui Iisus l-a recunoscut în Iisus pe Fiul Domnului şi i-a spus:
‘Am păcătuit şi pedeapsa mea e dreaptă!
Aminteşte-ţi de mine când te vei întoarce ca Rege!’
Iisus i-a răspuns :
« Îţi promit că azi vei fi cu mine în Rai! »
Şi, într-adevar, în Evanghelii, în cărţi şi studii sau în filme (revezi, apropos, filmul mai sus pomenit şi te asigur că ai să-l vezi altfel, acum), până şi în această lucrare, se pomeneşte de acest hoţ căit, fapt ce demonstrează respectarea promisiunii făcute de Iisus de a fi amintire veşnică în minţile celor ce urmează...
În Rai... Dincolo de uitare…
Astea toate pentru ca tu, cel de azi, să poţi, iarăşi, crede…
Cu toată mintea sufletului tău şi din tot sufletul minţii tale!..
fragment din cartea «Drumul Sufletelor »